CSA Steaua a fost aproape de o lovitură de proporții în handbalul masculin: din informațiile ProSport, roș-albaștrii au negociat mai multe zile transferul unui jucător care a evoluat timp de aproape zece ani în Bundesliga.
Handbalul masculin din România a fost dominat categoric în ultimii ani de Dinamo, însă rivalele „dulăilor” promit să arate mai bine în ediția viitoare de campionat.
CSA Steaua vrea să se lupte pentru primele locuri în sezonul viitor, iar rivala formației din „Ștefan cel Mare” a fost pe punctul să se întărească cu sârbul Nemanja Zelenovic. Ar fi fost, cu siguranță, o lovitură de proporții pentru roș-albaștri, care încearcă să aducă iar suporterii la handbal.
ProSport a aflat că negocierile dintre CSA Steaua și Zelenovic au durat timp de o săptămână, însă părțile n-au ajuns în cele din urmă la o înțelegere.
Cu siguranță, CSA Steaua, care l-a luat în această vară și pe veteranul Vali Ghionea, ar fi dat și o lovitură de imagine prin transferul lui Nemanja, având în vedere CV-ul handbalistului. În cariera sa, sârbul a impresionat și a bifat o serie de borne importante: format de Steaua Roșie, în 2011 a ajuns la Celje, iar în 2014 a semnat cu polonezii de la Wisla Plock. Apoi, Zelenovic a făcut pasul spre Bundesliga, la Magdeburg, grupare care tocmai a produs surpriza și a câștigat Liga Campionilor în 2023, după Final Four-ul de la Koln.
În 2018, Zelenovic și-a continuat aventura în Germania și a ajuns la Goppingen, iar în sezonul trecut a evoluat pentru Gummersbach.
Nemanja Zelenovic n-a vrut să vină mai aproape de Serbia: acesta a preferat să continue tot în Germania, însă la o echipă fără mari pretenții, așa cum este HSG Wetzlar.
La începutul acestei săptămâni, Zelenovic a bătut palma cu HSG Wetzlar, acolo unde îl va înlocui pe Jovica Nikolic, după ce compatriotul său a suferit o accidentare serioasă la genunchi și nu va mai putea juca până la finalul anului.
Ajuns la 33 de ani, Zelenovic a semnat un contract valabil până la finalul sezonului cu formația din Germania, însă mutarea a devenit oficială abia după ce Nemanja a fost supus unui control medical amănunțit.
„Nemanja a trecut fără probleme testele medicale, inclusiv RMN, radiografie, toate testele de rezistență și examenul cardiologic. Este gata să se antreneze și să ajute echipa noastră”, a spus Marco Kettrukat, medicul formației HSG Wetzlar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER